Îndeplinirea actului medical, dificil, solicitant, uneori cu evenimente care te marchează profund, este un fel de har

Îndeplinirea actului medical, dificil, solicitant, uneori cu evenimente care te marchează profund, este un fel de har. Nu poți îngriji oameni bolnavi ca și când ai lustrui un obiect de mobilier. Da, și acolo ai nevoie de sensibilitate, de talent, de perseverență, dar mobila, dacă o strici, o poți repara. Pe om, nu!
N-am să pot niciodată înțelege cum pot unii angajați din sistemul public de sănătate să pretindă bani pentru serviciul pe care îl prestează pacienților, dincolo de salariu. Cum pot condiționa ajutorul pe care-l dau de primirea unor sume de bani, câtă vreme ei primesc salariu să facă asta.
Așa cum în sistemul privat pacienții pot plăti serviciile medicale de care beneficiază și atât, fără a se mai simți obligați să bage ceva în buzunarul medicului, asistentului sau infirmierului, așa ar trebui să funcționeze și în sistemul public.
În sistemul privat, spitalele, clinicile primesc contravaloarea serviciilor medicale de la pacienți. Toți angajații știu asta și nu se concepe să pretindă ceva suplimentar.
În sistemul public, spitalele, clinicile, cabinetele primesc contravaloarea serviciilor lor de la bugetul de stat. Toți angajații ar trebui să conștientizeze că pentru aceste servicii își primesc salariile și să nu conceapă să mai pretindă ceva în plus de la pacienți.
Și pacienții trebuie să-și schimbe mentalitatea:
💵 Plătești, la privat, un serviciu medical și nu mai oferi nimic în plus.
💵 Plătești, la stat, contribuții la sistemul public de sănătate, nu mai oferi șpagă.
Fără o modificare a atitudinii pacientului față de cei care nu-și îndeplinesc obligațiile în sistemul public de sănătate nu se va schimba nimic.
Noi, la Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon, suntem firmă privată, cu obligații enorme asumate față de stat și față de pacienții noștri. Suntem verificați frecvent, de toate instituțiile de control ale statului. Ne străduim să fim cât mai aproape de perfecțiune. Nu primim niciun fel de finanțare de la stat.
La noi, toate costurile sunt transparente, cunoscute de la bun început de către pacienți și familiile acestora, și nu avem nevoie de niciun leu în plus. Ba dimpotrivă, noi suplimentăm serviciile, fără costuri suplimentare pentru toți cei internați. Spre exemplu, în această perioadă, acordăm zilnic o a doua ședință de kinetoterapie tuturor pacienților care au prescrisă o astfel de terapie, tocmai pentru a grăbi recuperarea lor medicală.
Consider că așa trebuie să funcționăm: să facem bine, atât cât putem, iar dacă vrem să schimbăm ceva în bine pentru noi, trebuie să începem cu noi!
Share this post
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp